Acum mai bine de 40 de ani începea istoria grupului Rohrer, odată cu primele contracte de curăţare a rezervoarelor. De atunci, capacitatea de producţie a crescut în continuu prin inovaţii şi folosirea tehnologiilor moderne. Astfel firma s-a putut dezvolta devenind unul dintre cei mai cunoscuţi şi competenţi ofertanţi în domeniul curăţării rezervoarelor în industria chimică şi petrochimică:
Rezervoare de ţiţei brut
Rezervoare de uleiuri grele
Rezervoare de benzină şi bitum
Rezervoare pentru produse finite
Rezervoare de reziduuri petroliere
Procedeul Turbomix: Curăţare flexibilă şi sigură a rezervorului
Procedeul Turbomix creat şi dezvoltat în permanenţă de grupul Rohrer reprezintă unul dintre cele mai eficiente procedee de curăţare a rezervoarelor existente pe piaţă. În cadrul acestuia, mixerele puternice antrenate hidraulic şi cu rotoare controlabile sunt montate în gurile de vizitare din acoperişurile plutitoare.
Agregatele hidraulice mobile furnizează energia de antrenare necesară pentru a pune în mişcare conţinutul rezervorului şi pentru a dizolva componentele solubile ale reziduurilor care se găsesc la bază (hidrocarburi, parafine etc.).
Amestecul remanent din produs şi componente solubile ale reziduurilor este pompat în funcţie de posibilităţi şi infrastructură în alte rezervoare ale clientului. Aici pot fi iniţiate alte etape ale procedeului, cum ar fi filtrarea sau separarea.
După terminarea pompării, sedimentele care rămân în rezervor sunt eliminate manual de către echipele noastre experimentate, cu respectarea celor mai înalte standarde de siguranţă.